Home Movies Frânturi de cinema la început de an

Frânturi de cinema la început de an

written by Raluca March 2, 2016

Anul meu a început minunat, lucru puţin important pentru voi, ştiu, vroiam doar să fac o introducere, că alta nu-mi vine în cap. Dar anul a început foarte fain şi din punct de vedere cinematografic. N-au fost toate bune, dar câteva chiar merită văzute.

“12 Years a Slave” a lui Steve McQueen nu doar că musteşte de autenticitate şi de realism, dar prezintă barbaritatea sclaviei fără pic de glamour hollywoodian, adică violenţa e chiar dusă la extrem pe alocuri, încât e greu să nu te laşi implicat. Filmul e inspirat din povestea reală a lui Solomon Northup, un african american liber, răpit şi vândut de la stăpân la stăpân, interpretat magistral de Chiwetel Ejiofor. Şi tot magistral e şi rolul lui Michael Fassbender, o versiune demonică şi nemiloasă pentru care nu cred să scape un Oscar anul ăsta. Epps e stăpânul care îi biciuieşte pe negrii pentru că poate, îşi violează în mod constant sclava preferată pentru că poate, îşi trezeşte oamenii în miez de noapte şi îi pune să danseze pentru el pentru că poate, şi poate pentru că e alb…

Cea mai mare şi mai şocantă transformare a unui actor pentru un rol am văzut-o în „Dallas Buyers Club”. Matthew McConaughey e de nerecunoscut, a slăbit 22 de kilograme ca să intre în pielea unui iubitor de femei, alcool, droguri şi în general excese, diagnosticat cu Sida şi care este anunţat că mai are 30 de zile de trăit. E o poveste despre tristeţe, homofobie, boală incurabilă şi frustrare, şi totuşi o dramă emoţionantă cu nişte aspecte umane tranşate sublim. Un film super bun.

L-am văzut şi pe Tom Hanks în „Captain Phillips” şi “Saving Mr. Banks”, nimic surprinzător, Hanks face artă din orice rol. “Saving Mr. Banks” e genul de film cu miros de amintiri, de copilărie, de poveste, dar ancorat bine în realitatea hollywoodiană, un film Disney despre cum se face un film Disney. Personal, cred că putea suporta şi mai multă magie, aici se putea, era decorul perfect şi erau două poveşti întrepătrunse care lăsau loc de vrajă. Previzibil şi repetativ pe alocuri. Marry Poppins merita mai mult. Cu siguranţă nu s-a vrut distorsonarea prea mare a realităţii şi de fapt, filmul nu vinde mai mult decât a specificat istoria. Pff, era să uit, Colin Farrell extrem de carismatic.

“Gravity” trebuie bifat, nu e vreo experienţă cinematografică, e o simplă poveste de supravieţuire în spaţiu, dar intensă, tensionată, bine calibrată şi cu efecte vizuale teribile. Cu siguranţă a fost greu de realizat, aplaud reuşita, dar nu e un film pe care să vrei să-l vezi a doua oară. În plus, am auzit că Sandra Bullock va fi nominalizată la Oscar pentru rolul din Gravity, no, nici chiar aşa…

“American Hustle” e o nebunie de film, la propriu şi la figurat, poate cel mai bun proiect al lui David O. Russell. Dacă v-a plăcut Silver Linings Playbook, o să-l iubiţi pe ăsta. Filmul exploatează nevoia de reinventare şi obsesia succesului, jocul actoricesc e extrem de puternic, Jennifer Lawrence, Bradley Cooper şi Christian Bale fac nişte roluri de zile mari, iar filmul ăsta îţi intră cumva pe sub piele. De văzut, clar!

Mi-a plăcut şi „Blue Jasmine”. Pe scurt, după ce mariajul şi toată viaţa ei extravagantă se duce pe apa sâmbetei, Jasmine se mută la sora ei în San Francisco şi încearcă să-şi refacă viaţa. Cate Blanchett e minunată, joacă rolul femeii nevrotice, care şi-a pierdut de mult simţul realităţii şi identitatea, iar paşii pe care îi face ca să şi-o regăsească sunt parcă mereu greşiţi. Costumele superbe, femeile o să se dea în vânt după outfit-urile ei. Scenariul foarte reuşit, Woody Allen te implică fără să vrei în depresia lui Jasmine, te revoltă şi te întristează de la început până la sfârşit, pentru că nu avem parte de un happy end deloc, un punct în plus pentru film.

Şi am lăsat pentru final filmul preferat. “About Time”. Nu m-am aşteptat la nimic de la el şi totuşi l-am descoperit ca fiind foarte special. Nu cred să aibă vreo şansă la Oscar, nu pare genul, dar la urma urmei plăcerea unui film e despre ce urme reuşeşte să lase el asupra ta. Şi mie mi-a ajuns la suflet. Pretextul peliculei e cretin rău, personajul principal se tot întoarce în timp pentru a îndrepta lucrurile şi a da o a doua şansă unei situaţii. Dar dacă reuşeşti să treci peste asta şi s-o vezi ca pe o metaforă, o să descoperi sensibilitate, emoţie, un umor altfel decât cel cu care ne-a obişnuit Hollywood-ul şi multă umanitate, muuultă. E genul ăla de film dulce, pozitiv, cald şi autentic, cu o coloană sonoră splendidă, cu nişte mesaje frumoase şi care nu poate să nu smulgă şi râsete şi lacrimi. Enjoy it!

You may also like

Leave a Comment