Home Personal O altfel de prietenie

O altfel de prietenie

written by Raluca March 2, 2016

Îmi amintesc primul mesaj al Tamarei, era acum vreo 9 ani, pe forumul Antenei 3: „Nu pricep nimic din ce spui acolo, ăştia care dau cu piciorul în minge nu mi se par decât nişte neisprăviţi, dar mă uit în fiecare zi la tine, mi se pare că vorbeşti doar pentru mine şi încerci să mă faci să-mi placă fotbalul”. N-o fi fost asta exprimarea mot a mot, dar am refăcut amandouă istoria şi cam aşa suna.

Aşa a început prietenia mea cu doamna asta “nesuferită şi înţepată”, asta îi spun mereu când e sceptică cu privire la noutate, tehnologie şi modernism, când are o atitudine superioară faţă de toţi şi de toate şi când se lamenteză că nu pricepe de ce a pedepsit-o Dumnezeu să trăiască în România şi de ce Franţa a fost doar un coup de foudre şi nu o dragoste până la moarte.

Tamara îmi scrie de 9 ani. De 9 ani!! A fost alături de mine când eram la Antena 3, apoi la Antena 1 şi acum zice că se uită la Kanal D doar “din cauza” mea. Îi spun că datorită mie. O amuză şi-mi dă replica întotdeauna “ciudat copil mai eşti”. Ei bine, şi tu Tamara!

Şi-a manifestat pe rând nemulţumirile. Că nu-i place fotbalul, că e pentru huligani, deşi i-am spus că şi tatăl meu iubeşte fotbalul şi nu e huligan. Mă aşteptam să-mi spună “mă îndoiesc”, dar ştie când să nu sară calul. Apoi i-a bălăcărit pe toţi cei care cumpărau bilete la bingo, spunea că suntem un popor care nu muncim, aşteptăm bani din cer. I-am explicat că e un joc de noroc şi că norocul îşi are rolul lui în fiecare societate. Nu era de accord. Dar s-a uitat la mine în fiecare duminică, timp de doi ani şi jumătate, n-a pierdut nici o emisiune. Avea păreri enervant de pertinente în ceea ce priveşte coafura, machiajul, rochiile şi sonorizarea. Îi spuneam că doar inginer de sunet nu mai fusese.

La ştiri mă place cel mai mult, deşi îmi reproşează că dăm prea mult monden şi că nu mai poate cu Dorel, că Dorel e tot ce are mai rău România.

N-am cunoscut-o personal niciodată, deşi , de-a lungul timpului, am văzut multe fotografii cu ea, e o femeie frumoasa, distinsă, veşnic coafată, cu privire inteligentă, dar tristă. Are şi de ce să fie tristă. I-am spus că viaţa următoare o să fie mai bună, că merită un alt destin. Nu vă pot relata replica ei, pff…

Îi mulţumesc Tamarei pentru toate mesajele cu substanţă din anii ăştia, pentru toate sfaturile sincere, pentru toate gândurile bune, pentru tot timpul pe care mi l-a dedicat în scris, pentru că a avut mereu încredere în mine şi pentru că m-a inspirat de atâtea ori. Şi nu mi-a cerut niciodată nimic, mai mult decât atât, mi-a refuzat constant ajutorul, atât de verticală, demnă şi orgolioasă, că pare ireală pentru societatea noastră.

N-am făcut niciodată meseria asta decât pentru sufletul meu, am şi acum momente când mi se pare bizar că cineva mă plăteşte pentru ceva ce eu fac din pasiune. Dar cea mai mare satisfacţie pe care mi-o dă ea e că am alături de mine oameni ca Tamara.

I-am cerut permisiunea să scriu despre relaţia noastră inedită. S-a emoţionat, dar imediat a pus şi condiţii, să ataşez poza care îi place ei cel mai mult și nu s-a abținut să-și exprime părerea despre oamenii care fac poze cu un panou pe care scrie mare Vodcă.

 

You may also like

Leave a Comment