Un regizor britanic, un cinematograf francez şi istoria română. Un context cel puţin bizar, dar nu mai puţin bizar decât filmul la a cărui avanpremieră am fost aseară.
Dacă Tom nu îi spunea la sfârşit “an interesting failure”, eu n-aş fi îndrăznit niciodată să verbalizez părerea asta. Pentru că îl cunosc şi îl citesc pe Tom Wilson de ani de zile, iar personalitatea şi talentul lui eseistic nu mi-au smuls niciodată altceva decât simpatie. Trăieşte de aproape doisprezece ani în România, când mi-a făcut Alexa cunoştinţă cu el vorbeam doar în engleză, acum vorbeşte o română frumoasă şi pentru ce a dat în filmul ăsta, eu îl consider mai român decât mulţi români autentici.
E un proiect ce te bagă într-un poveste atât de reală încât nu vrei să crezi că a fost butaforie, refuzi să vezi realitatea, pentru că ficţiunea te-a făcut să-ţi pui întebări, să te întorci în trecut, te-a emoţionat, te-a făcut să te răzvrăteşti. Asta e fost şi reacţia lui Nae Caranfil aseară, că a “pus botul”.
Şi mai apoi vine partea dureros de reală, integrată în peliculă doar pentru a arăta că nu poţi face un film despre atâta suferinţă şi nedreptate, că n-ai dreptul.
Dacă cineva mi-ar fi dezvăluit înainte să-l văd, care e ideea filmului, nu numai că n-aş mai fi fost curioasă, dar mi-ar fi luat toată plăcerea şi surprizele pe care le transpiră filmul. Aşa că nu vă mai spun nimic, doar că e cea mai originală abordare cinematografică românească pe care am văzut-o. Aa, să nu uit, bugetul filmului a fost de 250 euro, cel mai mult a costat buchetul de flori pe care îl primeşte eroina…
“The Bucureşti Experiment” e un mockumentary. Şi e despre noi.
Felicitări Tom Wilson!
