Home Lifestyle Semi Vegetariană! That’s what I am! LOL

Semi Vegetariană! That’s what I am! LOL

written by Raluca January 13, 2019

Semi Vegetarian! DA! Am și eu, amărâta de mine, categoria mea! Nu mai trebuie să mă disculp când trebuie să povestesc cuiva despre obiceiurile culinare și lifestyle-ul personal. În sfârșit mă pot încadra într-un soi, au născocit ăștia o categorie pentru nehotărâți, bulversați și confuzați. Minunat!
Absolut toți cei care mă cunosc știu că iubesc mâncarea. Sunt o foodie până în măduva oaselor. La mine nu s-a dezvoltat asta de-a lungul timpului, așa am fost de copil. Țin minte și acum că la grădiniță, unde toți aveam de acasă cam același pachețel de mâncare tradițional comunisto-românesc, era un nemernic de copil, Iosif, care avea cel mai bun pachețel. Și întotdeuna era diferit. Mă plăcea și îmi dădea tot timpul din mâncarea lui, deși eu n-aș fi mâncat niciodată de la nimeni, din motive de nebunie infantilă -aveam o aversiune severă față de saliva oricui- dar nu-mi păsa de nimic când era vorba de mâncarea ăluia. Și apoi mă duceam cu miloaga la Dragă (bunica gospodină) și încercam să-i descriu gustul a ceea ce-am mâncat în ziua respectivă cu Iosif. Eu și Iosif am mâncat din aceeași farfurie. Mă mir că nu suntem prieteni pe viață.
Binențeles că nu știam ce mănânc și mai ales, nu eram în stare să explic ce anume am îngurgitat, decât că a fost foarte bun. Și apoi, salivam regulat la amintirea savoarei felurilor de mâncare, spre disperarea bunicii care-mi spunea că parcă-s “din cur de prinț”.
Acum, gândindu-mă retrospectiv, cred că erau totuși niște ciuperci întregi, făcute pane cu un soi de sos sau maioneza și câteodată, în sandwich era un fel de carne afumată de genul ăleia de pe coaste,cu niște salată de varză poate…mă rog,s-ar putea să fie totul în capul meu…
Și mai țin minte și acum minunățiile pe care le făcea Dragă, orgasmicul lapte de pasăre, cremeșul mortal sau cartofii prăjiți în untură cu usturoi.
Și am rămas toată viața obsedată de mâncare. Prietena Moni se amuza la un moment dat de cât de diferit era grupul nostru în ceea ce privește vacanța perfectă, una dintre noi ar fi vrut doar să meargă la shopping, una doar să doarmă, una să facă sporturi de apă și eu doar să mănânc. Era imposibil să fim toate fericite în același timp.
Perfect adevărat! Vacanțele mele ar trebui să fie de fapt tururi culinare, că și așa primul lucru pe care îl fac după ce se stabilește destinația este să caut restaurante. Mi se pare absolut minunat noul concept de vacanță care are ca singur scop mâncarea, se numește “foodie vacation” și include ghizi, cooking classes, degustări, restaurante și în general experiențe culinare. Deci în loc să vizitezi muzee, biserici, temple, grădini, foișoare și cetăți, umpli burdihanul.
Fiecare are o poveste diferită despre momentul în care a decis să devină vegetarian, la mine, un impact major l-a avut “What The Health”, de pe Netflix, pe care l-am văzut din întâmplare, nu mi-a fost recomandat de nimeni și nici nu auzisem nimic de el până atunci. Și care a avut, se pare, o influență asupra mea mai mare decât m-aș fi așteptat vreodată, fie că rezonezi cu mesajul sau nu, mi se pare un proiect TV extrem de puternic ca substrat și abordare. Un documentar în care jumătate din cei intervievați sunt doctori, în care am descoperit niște opinii clare și pertinente și în care nu se pune accentul neapărat pe animal cruelty, ci pe sănătate și ce să facem să trăim mult și bine. Că cine vrea să fie bolnav și să moară timpuriu? Just saying.
Era Mai 2017. Pur și simplu am decis să încerc să nu mai mănânc carne, să văd cum mă simt. N-am renunțat însă la ouă sau pește, doar la nenorociții de pui și porci. Avem o singură viață, trebuie să încercăm de toate și abia apoi să alegem ce ni se potrivește. Și aici nu mă refer doar la calorii.
Primele luni au fost o plăcere, pentru că descopeream tot felul de combinații noi și gustoase, în goana de a-mi lua proteinele de altundeva decât din porcușori. Am remarcat un surplus de energie și tenul mi-era foarte curat, chiar dacă mâncam picant sau condimentat (asta a fost și o să fie toată viața my guilty pleasure). Mă rog, am crezut că e simplu și m-am bucurat de schimbarea făcută.
Apoi am aflat că mă opresc în București pentru doua zile și n-am mai putut să mă gândesc la nimic altceva decât la minunatul Adana Kebab de la Divan, ca atare am ajuns la destinație și am mâncat două zile la rând acolo, ca apucata. A fost mai bun decât îmi aduceam aminte.
Apoi, două săptămâni mai tărziu am ajuns în Spania, unde nașa mă aștepta cu jamon Iberico, m-am bucurat și de ăla… Ce sa fac, sunt un om slab. Acum, întrebarea e: sunt oare? N-ar trebui să ne ascultăm corpul? Adică trecerea la o alimentație bazată pe vegetale n-ar trebui să fie ca un post? Să o faci cu toată mintea și tot sufletul, nu să tânjești la carne și alcool, nervos și frustrat, în timp ce-ți spui rugăciunile.
De-a lungul vieții am tot bătut câmpii că în viață nu e totul alb sau negru, sunt atâtea nuanțe de gri, trebuie doar să le îmbrățișezi. Poate că așa e și cu mâncatul, poate că drumul către vegetarianismul complet e pavat pe alocuri cu niște șunculițe. Sau poate că are și organismul ăsta nevoie de timp ca să nu mai ceară carne deloc, că doar the old habits die hard, e firesc să fie așa.
Ultima oară când am cumpărat carne pentru acasă a fost acum un an și jumătate, e așa ciudat cum se schimbă și rutina cumpărăturilor, efectiv am uitat că există un departament de cărnuri și doar acolo era cel mai fun, toate tipurile alea de aged steak și puiul marinat în 30 de sosuri, de niciodată când plecam, nu părea că luam decizia corectă.
Am mai făcut niște excepții când aveam musafiri și eram conștientă că toți vroiau animale, era de fapt și mult mai ușor pentru mine să fac un barbeque afară decât să mă apuc sa fac salate și feluri nesfârșite de aperitive.
Și am mai avut scăpări de astea, de ziua mea de exemplu am vrut sarmale, așa că am primit cadou de la soacra mea o oală cu sarmale. Am mâncat trei, restul sunt și acum în congelator, simplul gând că le-aș putea mânca îmi repugnă.
În schimb mi-e poftă de ceva ce n-am mai mâncat de un an și jumătate pentru că m-am abținut efectiv, de niște baby back ribs afumate cu oak și applewood de la Smoque BBK. Aceste minunății suculente și fără pic de grăsime ți se topesc în gură efectiv, e unul din gusturile alea care nu se poate explica, trebuie să le guști ca să devii obsedat.
Ce dracu de vegetarian sunt eu dacă bălesc la coaste de porc?? Exact! Sunt semivegetarian, iată!
Poate fac la fel cu ele cum am făcut și cu burgerul de la Au Cheval. E renumitul burger joint care apare și în documentarul despre mâncare de pe Netflix, considerat cel mai bun burger din Chicago și unul din cei mai buni din US, e chiar special, nu e doar un burger reușit. Și e veșnic o coadă de minim o oră ca să intri, sigur că e o coadă virtuală, au un App în care te înregistrezi ca guest și primești updates privind timpul pe care-l mai ai de așteptat și câte mese mai sunt înaintea ta, dar tot trebuie să aștepti undeva ca să ajungi să hrănești corpul. Am avut musafiri din Germania anul trecut în Iunie, așa că vrut să-i ducem să experimenteze și culinar, nu doar arhitectural. Am fost la restaurant, ne-am pus pe lista, am băut două ore vis-a-vis, la Soho House, am ajuns în sfârșit să mâncăm, leșinați de foame, salivam efectiv când l-am văzut în farfurie și apoi am mâncat un sfert -deși nu e mare- și l-am lăsat acolo, mai mult decât atât, am simtit carnea aia grea în stomac toată seara. Și m-am calmat cu Au Cheval. Acum aștept să mă calmez și cu the beloved ribs.
Dar dacă ajung în România anul ăsta, musai să mai bag niște Adana. CSF NCSF!
Până atunci însă, mănânc aici o salată de năut cu aceto balsamico, niște veggie burgers demențiali, cu un mix delicios de vegetale care au și un gust de afumat când le prăjești, cu o chiflă bună, brânză Provolone, jalapeno peppers, ridichi feliate subțire, muștar de Dusseldorf și un pic de maioneză organică. Sincer, dacă îl mănânci, chiar nu-ți mai trece prin cap să încerci și unul cu carne, n-ai de ce.
Și la fel de îndrăgostită sunt și de tacos cu shrimps, în loc de cei cu beef sau chorizo, pe care îi mâncam când m-am mutat în US.
Nu știu cât o să mă țină figura asta sau dacă peste doi ani o să fiu complet vegetariană sau total și ridicol de carnivoră, dar am o certitudine, mă simt foarte bine, sunt foarte activă și analizele sunt perfecte. Mai mult decât atât, sunt absolut convinsă că renunțarea la carne, cu toți hormonii ei blestemați nu-mi va aduce decât beneficii pe termen lung.
Sunt atât de multe, diferite, inovative și delicioase preparate care nu conțin carne, încât n-ai niciun motiv să spui că bagi carne că n-ai ce altceva să mânănci. Doar dacă ești ca mine, semi vegetariană. Ha!
Am și un speech amuzant – Tony Robbins style- pregătit pentru vreo dezbatere aprinsă în care mi se aruncă în față că omul e carnivor încă din preistoric…păi tot în vremurile alea, femeile erau violate ca un amuzament pentru bărbații vremii, deci ce comparăm? Vă scutesc de un discurs inutil, că nu e vreun subiect necunoscut nimănui.
Mulțumesc pentru atenție, știu că fost painful!

You may also like

Leave a Comment