Home Movies Perioada mea sabatică

Perioada mea sabatică

written by Raluca March 7, 2016

N-am certitudini în viaţă, îmi plac punctele de vedere şi îmi place să mă contrazic… câteodată nu sunt de acord nici măcar cu mine însămi. Cred în opţiuni, în variante şi de aia n-am înţeles niciodată de ce totul trebuie să fie alb sau negru, când lumea e plină de atâtea nuanţe de gri. Un lucru e de nedezbătut, sunt omul experienţelor şi al aventurilor, deşi – vorba lui Ramo – într-o zi, una de asta o să mă îngroape…

Ultima aventură e perioada mea sabatică, made in USA, la care am tânjit întotdeauna şi pe care nu mi-am permis niciodată să mi-o iau. Încă mi se pare ireal că am timp să călătoresc, să-mi fac prieteni noi, să gătesc, sa aleg tablouri şi veioze. Să compar mentalități, să apreciez politețea și bunul simț, să plâng de emoția normalității. Să transform kilometri in mile, kg în pounds, metri în inchi, celsius în fahrenheit. Am timp să visez în faţa şemineului când afară sunt -30 grade C, să merg la castinguri, să mă uit la fime până răsare soarele, să iubesc tare și frumos. Să încep o viață nouă.

Prietenii îmi reproşează că trebuie să tragă cu cleștele de la mine recomandări de filme, după ce că pierd nopţile la ele şi-i las să vadă toate prostiile. Aşa că, vă împărtăşesc pe scurt, că pe lung am darul să plictisesc, din ce-am mai văzut zilele astea:

Serialul „Marco Polo” e interesant, mai ales că, în mare, respectă realitatea istorică a Chinei secolului XIII. Netflix a investit enorm într-un proiect care să rivalizeze cu „Game of Thrones”, nu cred că se apropie, nici pe departe, dar e de văzut. Porneşte destul de greoi, trebuie să aveţi răbdare primele trei episoade, dacă treceţi de ele, acţiunea şi intrigile de la palatul lui Kublai Khan, o să vă cucerească cu siguranţă. Tânărul explorator Marco Polo este lăsat de tatăl său la curte în schimbul permisiunii regelui mongol de a face negoţ pe teritoriul cucerit de-a lungul timpului de acesta şi devine unul din preferaţii lui Khan. Pe lângă lupte, episoade crude şi violente, probabil normale contextului vremii, povestea conţine şi picanterii legate de viaţa privată a legendarului conducator. Cum soţia era cea care îi alegea „prospăturile” pentru harem şi de multe ori participa şi ea la orgiile regelui, cum devine geloasa când el are preferinte în ceea ce priveşte calităţile sexuale ale participantelor, cum îi cere ajutorul uneia dintre amante pentru a învăţa cum să-şi satisfacă soţul, de astea… Oricum, multă nuditate, toate se fâţâie mai mult goale decât îmbrăcate, şi uite cum istoria nu mai e, dintr-odată aşa de plictisitoare!

marco_s1_012_h.0

Şi apropos de violenţă, sânge şi arme, am văzut şi „American Sniper”, regizat de Clint Eastwood, cu Bradley Cooper interpretându-l pe Chris Kyle, faimosul puşcaş marin SEAL. Filmul are la bază povestea reală a lunetistului american şi dezvoltă trauma post-război a unui texan care se simte om doar pe jumătate fără arma în mână. Femeile o să digere destul de greu acţiunea pentru că e o scenă continuă de împuşcături, dar profilul psihologic al personajului central e foarte mişto făcut, fără încercarea regizorală de a-l face plăcut sau iubit pe Chris, fără sentimentalisme şi fără metafore. Pe de-o parte drama lui, de cealaltă parte, drama soţiei şi mai apoi ironia sorţii…

Şi am mai văzut un „Hobbit”… şi cinci armate, deşi păreau 15! Mi s-a părut că lupta a durat 130 de minute din cele 145 şi o dată ce ai văzut un orc gigantic, le-ai cam văzut pe toate. Dar 3D-ul fantastic, a meritat toţii banii pe bilet!

Un rol incredibil l-a avut Steve Carell, în „Foxcatcher”. L-au schimbat fizic extrem de tare, încât e greu de recunoscut dacă nu ştii dinainte că el îl interpretează pe miliardarul John du Pont, însă nu lasă totul pe mâna machiajului, ci suferă o tranformare totală, mimică, privire, energie, gestică, postură, mie mi-a lăsat impresia de putred pe interior… Un tip depresiv, contradictoriu, instabil, greu de descifrat, dominat de plictisul omului putred de bogat şi cu o afecţiune bolnăvicioasă faţă de maică-sa. El e cel care dirijează întru totul o dramă psihologică profundă. Originală şi abordarea, nu încearcă să te influenţeze prea mult, te ţine la distanţă, nici nu apelează la coloană sonoră care să-ţi îndrume stările, e cumva de gheaţă…mi-a plăcut mult şi cred că are toate ingredientele unui film de Oscar.

OscarWatch_Foxcatcher

„The Imitation Game” e pe lista filmelor ce trebuie văzute. Pe scurt, e despre cum, echipa britanică, în frunte cu matematicianul Alan Turing a reuşit, într-un sfârşit, să descifreze Enigma, codul ultra-complex folosit de nazişti în Al Doilea Război Mondial. Englezii, secretomani cum îi ştim, au ţinut ascuns tot acest episod fantastic mult timp. Partea istorică foarte interesanta, iar partea umană fascinantă. Cumberbatch face un personaj puternic, un antisocial, dificil, tipul introvertit şi discret care trebuia să-şi ascundă orientarea sexuală într-o epocă în care homosexualitatea era pedepsită în Anglia. Acel nătărău tocilar detestat de colegi în şcoală, un geniu ca substanţă şi care posedă o sensibilitate greu de înţeles şi de digerat pentru conaţionali. E un film cu suflet!

Şi aş mai recomanda „Annie”, un musical drăguţ, reconfortant, cu personaje dulci şi voci de îngeri, “The Good Lie”, pentru povestea impresionantă din spatele poveştii, „Nightcrawler”pentru o “altfel” de poveste de succes şi „Interview”, pentru că e unul din puţinele filme la care am râs şi, oricât de superficial ar suna, mi-e dooooor să râd la un film. Amin.

the_interview

 

February 2015.

You may also like

Leave a Comment