Home Travel Arigatou gozaimashita, Tokyo!

Arigatou gozaimashita, Tokyo!

written by Raluca December 4, 2016

În 2015, Tokyo a ieșit pe locul întâi în topul orașelor în ceea ce privește calitatea vieții. Se spune că nu doar pentru cei peste 14 milioane de rezidenți, dar și pentru cei ce-l vizitează.

Confirm! Am petrecut timp de calitate și am plecat -fără să par siropoasă și fără să exagerez cu nimic- mai bogată spiritual.

E o cultură fantastică. Și atât de diferită față de a europenilor și mai ales de cea americană. De exemplu, la japonezi, privitul în ochii e considerat lipsă de respect -e perceput ca o confruntare. Iar în US e una din bazele comunicării, orice ai face și cu oricine ai interacționa, the eye contact e cel mai important. Lipsă de respect e și dacă le dai banii în mână. Au tot timpul o tăviță în față, cardul sau banii se pun în tăviță și ei îi iau de acolo.

Salutul lor e destul de cunoscut în lume, nu dau mâna și nu se îmbrățisează, ci dau din cap și se apleacă. Abia când am plecat din Tokyo am aflat că de fapt cu cât ai mai mare respect față de persoana respectivă, cu atât te apleci mai mult și mai adânc. Acum înțeleg de ce presupusul student pe care l-am văzut în Asakusa în prima zi în Tokyo era aplecat amărâtul de mai avea puțin și atingea asfaltul cu nasul, probabil că interlocutorul îi era profesor sau vreun mentor ceva.

Cool stuff în Tokyo:

Sensoji Temple

Cel mai vechi templu budist din Tokyo. Frumos, colorat, primitor și cu o curte cu foarte multă verdeață. Oricine are acces în altarul propriu-zis, te poți ruga -la ai lor sau la cine vrei tu-  sau doar satisface curiozitatea legată de rugăciunea la japonezi. Ca și în multe alte locuri, trebuie să te descalți înainte să intri.

Și mai au tot felul de obiceiuri haioase. Unul din ele constă în descifrarea viitorului pe mai multe planuri, scuturi o cutie de lemn cu bețe în ea, scoți un băț cu un numar, care te trimite la niște sertare din lemn, acolo îți găsești transcris răspunsul cu privire la ce te așteaptă. Dacă e ceva de rău, lași bucata de hârtie agățată de un gard din curtea templului, doar dacă e de bine o iei acasă. Eu am luat-o acasă, dar la soț era nasol, nasol rău. Viitorul nu i se arăta roz deloc, Dumnezeu cu mila… Așa că l-am pus să o lase naibii acolo, doar n-o să aducă ghinionul acasă.

fullsizerender-5

Aici am văzut cele mai multe gheișe, firave și elegante în mișcări. Cu papucii lor înalți de lemn și cu șosetele albe că doar “nu-ți arăți picioarele, ca maimuțele”.

În Japonia modernă sunt, însă, din ce în ce mai puține gheișe. Asta pentru că ceea ce au ele de oferit -muzică, dans, jocuri de societate, atitudine obedientă și… ceai – nu mai reprezintă un interes pentru japonezii zilelor noastre. Aceștia aleg altă formă de divertisment în detrimentul unei tea house tradiționale. Mai mult decât atât, “atenția” unei gheisha e foarte scumpă, chiar ei recunosc că nu mai e ca pe vremuri, în zilele noastre nu și le permit decât politicienii sau oamenii foarte bogați. Și asta pentru că, dacă devii danna pentru ea, trebuie să îi suporți toate cheltuielile, care sunt de multe ori extravagante.

Chimonoul în schimb, rămâne costumul lor tradițional, așa că multe japoneze îl poartă și acum, chiar dacă nu sunt gheishe, din respect pentru cultura lor.

tokyo1tokyo2

Un alt templu, parcă total diferit de ăsta, adică mult mai sobru, destul de monocromatic și în care nu ai voie să intri la rugăciune, se numește Meiji Jingu și se află în Shibuya, la zece minute de mers pe jos de nebunia cotidiană. Poți să cumperi din curtea templului o bucată de lemn de bambus pe care îți scri o doleanță sau o dorință, io lași agățată acolo, iar călugării o vor citi la rugăciunea de a doua zi dimineața. Mie mi-a plăcut cel mai mult templul ăsta, foarte elegant și cu bun gust.

img_2686

Croquant Chou ZakuZaku

Nebunia asta e făcută dintr-o cremă proaspăt făcută acolo din lapte, ou, migdale și baton de vanilie. E apoi îmbrăcată într-un ambalaj crocant de migdale prăjite, de fapt ZakuZaku înseamnă “crocant” în japoneză. Desertul vine din Hokkaido, unde se spune că e cea mai bună mâncare din Japonia. Magazinul are două locații în Tokyo, la ambele așteaptă minim 30 de persoane la orice oră, dar pe cuvânt că merită să stai ca tâmpitu la coadă, e bun tare!

fullsizerender-3

Locația din Harajuku are, pe lângă batonul crocant celebru, și o înghețată  de vanilie made in Heaven. Grasă, fină, genul ăla de la care nu te poți opri.

tokyo5

Shinjuku Gyoen

E o oază enormă de verdeață în mijlocul Downtown-ului din Tokyo. Un parc superb, cu lacuri, aranjamente florale spectaculoase, cascade, specii de plante rare, o tea house, un paradis verde… mă rog, roșu, că eu am prins toamna. Am văzut niște poze de aici când înfloresc cireșii și tabloul pare, efectiv, din basme.

tokyo4

tokyo10tokyo8tokyo11

tokyo7

Experience The Rush Hour

Cea mai amuzantă treabă din Tokyo și după cum am aflat ulterior, celebră, e the rush hour la metrou. Nu se poate așa ceva! E ca girafa din bancul lui Jules- așa ceva nu există. Dar nu e o aglomerație exasperantă, ăia pur și simplu se unesc unii de alții la modul bolnăvicios, că altfel n-ai cum să ajungi vreodată undeva. Își lipesc servietele de față, se împing cumva rapid și organizat, fără să se enerveze, fără să se uite urât, câteodată te mai ia valul pe sus și te mută câțiva metri, dar nimeni nu spune nimic, stau așa ca sardelele. În America dacă se întâmplă așa ceva, oamenii mai vociferează, își mai cer scuze, îi vezi din priviri că se simt prost că stau cu nasul în părul tău, joponezii n-au nicio treabă. Așa arată peronul de la metrou:

fullsizerender-4

Eu cât am râs în metroul ăla, n-am râs nici cât am râs cu Dimache, acum 3 ani de Revelion. Am râs necontrolat, tare, cu spasme ale corpului, cu lacrimile înodându-mi-se sub bărbie. Nu-mi venea să cred că ăia mă ridică pe sus și mă mută, silențios așa. Un domn care urcase cu următorul val de pasageri -că ăia tot se încăpățânau să urce- ne-a văzut râzând ca demenții și ne-a răspuns simpatic “That’s Tokyo”.

După care am dat Google pe fenomen și am găsit asta!

6a01a511d0e278970c01a73ddd62e6970d-320wi

img_2914

The pushers. Subway pushers. Asta e job-ul lor, să împingă oamenii înăuntru ca să se închidă ușile. Păi vă dați seama că dacă mă mai împingea și unul cu mănuși albe înăuntru, eu făceam pe mine de râs? Cum așa ceva?

The Fish Market

Tsukiji e cea mai mare piață de pește din lume. Și în Chicago e un restaurant care se numește  Tsukiji Fish Market și susțin că importă peștele direct din piața cu același nume din Tokyo.

Sigur că arată ca o piață de pește, doar n-o să arate ca o farmacie, dar e imensă și culmea, nu miroase a pește. Cred că sunt așa curați și probabil știu cum, cât și când să curețe, încât nu e mirosul ăla de pește deranjant pentru oricine. La ora 5 am în fiecare dimineață are loc o licitație faimoasă de Bluefin Tuna, unde se plătește pe câte un ton și $45.000.

img_3076

Piața de pește e unică, pentru că sunt foarte mulți localnici, care de acolo își cumpără peștele pentru restaurante sau pentru uz personal, așa că ai ocazia să vezi cum aleg carnea, algele, scoicile de mare sau ce legume și ce condimente folosesc. 90% din opțiunile japonezilor habar n-am ce sunt, că nu cred să le fi văzut vreodată. Partea cea mai faină a vizitei la Tsukiji e că te poți bucura de cel mai proaspăt pește posibil. Sunt foarte multe restaurante în piață- cele mai bune cu o coadă afară binențeles- în care mânănci peștele adus de pescari la primele ore ale dimineții. Probabil că, de acum înainte, orice sushi voi mânca, vrând-nevrând, îl voi compara cu cel din ziua aia.

Și tot printre labirinturile pieței am mai gustat ceva, frigărui de caracatiță, somon și pește spadă. Combinația de pește proaspăt, condimentat la perfecțiune și gătit pe cărbuni… no comment.

fish-market

Shibuya- Harajuku- Omotesando

Sigur că dacă ai ajuns în nebunia din Shibuya, nu poți să nu te oprești să te amuzi și să faci poze la cea mai aglomerată intersecție din lume. Shibuya Crossing pare ireală.

tokyo20

Ca în orice oraș mare, există acele bulevarde largi cu toate brand-urile lumii pe o parte și alta, dar partea de lifestyle cu adevărat specială e în Harajuku. Sigur că sunt câteva străzi la intrarea propriu-zisă în cartier, unde zici că s-a dezlănțuit Iadul la câtă lume e. Dovada:

img_2671

Dar după ce intri pe aleile lăturalnice, nu mai e aglomerat și transpiră vibe-ul ăla japonez cool.

Cafenele minimaliste, boutique-uri ale designerilor locali, multe vintage shops, magazine ascunse pe la subsoluri sau prin mansarde. Foarte mișto. Altfel decât orice zonă de shopping și hang out pe care care-am văzut-o până acum.

harajuku2fullsizerender-6harajuku1

E unul din acele locuri în care vreau să mă întorc. Am mai vizitat orașe care mi-au plăcut tare mult, dar în care nu m-aș mai întoarce pentru că aș prefera să văd ceva nou.  Dacă m-ar întreba acum cineva ce mi-a plăcut cel mai mult în Japonia, aș zice fără ezitare, atitudinea lor, mai mult decât orice. Respectul arătat, care, culmea, nu e fake și nu te copleșește, ci te face să vrei să dai și tu înapoi același lucru, cultura lor care e specială și care te îndeamnă, chiar ca și turist, să fii calm, optimist, respectuos și cumva împăcat cu tine însuți.

Și mi-au mai plăcut la nebunie niște lucruri:

-copiii merg și se întorc singuri de la școală de la vârsta de 6 ani, îmbrăcați în uniforme  frumoase, cu ciorapi până sub genunchi, schimbă metrouri, traversează zone aglomerate, stau la cozi și cedează locul lor unui bătrân instantaneu. Independența asta a lor e tare faină și spune mult despre nivelul de siguranță al orașului

-în vestiarul unui spa sau saună, n-ai voie să intri încălțat, încățările se lasă la ușă. Aceeași regulă se aplică când intri într-un tea house sau să te rogi într-un templu. Îmi amintesc că și în camera de hotel, când a intrat camerista să ne lase ceva, s-a descălțat pe hol și a intrat în cameră în șosete

-în jacuzzi-urile lor nu intri decât complet dezbrăcat, costumul de baie nu e permis

-dacă ai vreun tatuaj pe corp, ești rugat să nu folosesști bazinul/hot tub. Noroc că mi-am scos tatuajul, că nu pupam eu băi japoneze

-ușile taxiurilor se deschid singure, scaunele sunt acoperite cu un fel de dantelă albă impecabilă, iar șoferii poartă mănuși albe

-nu se lasă bacșiș niciunde, e inclus în orice notă, nu-ți mai faci griji dacă e prea mult sau prea puțin

-japonezii poartă măști în locuri aglomerate, pentru a nu răspândi viruși și microbi. Chiar dacă mi se par în continuare hilari, e așa o dovadă de grijă și respect față de cei din jur!

-n-am văzut absolut niciun cerșetor. Bănuiesc că sunt prea mândri ca să se umilească cerșind…

-sunt mereu foarte bine îmbrăcați, indiferent de vârstă, locație sau moment al zilei

 

Arigatou gozaimashita, Tokyo! Io mai vin!

 

 

 

You may also like

Leave a Comment