Home Personal Un nou început

Un nou început

written by Raluca March 1, 2016

Ieri a fost THE DAY! Am păşit într-un nou decor profesional, am făcut pasul din tot sufletul, cu zâmbetul pe buze şi cu sentimentul că o să fie începutul unei frumoase prietenii… N-a fost o mişcare premeditată, după ce s-a terminat Superbingo aveam alte gânduri, dar încă o dată mi s-a dovedit că viaţa adevărată e ceea ce se întâmplă cât timp tu îţi faci planuri…

Ziua de astăzi a fost una din acele zile în care îţi dai seama cât de mulţi prieteni ai şi de câtă iubire eşti înconjurat, vă muuuuulţumesc tuturor din suflet, pentru grijă, încurajări, pentru felicitări, pentru atenţie, pentru simpatie, am fost copleşită de frumos astăzi… M-a întrebat cineva în cât timp m-am hotărât să fac schimbarea către Kanal D, i-am răspuns că într-un timp relativ scurt. Am mințit – adevărul e că m-am hotărat pe loc – dar mi-a fost și mie teamă să recunosc cât am fost de impulsivă și cât de mult m-am bazat pe instinct în momentul ăla. A fost unul din acele momente care parcă te iau şi pe tine prin surprindere, am avut surpriza să întâlnesc în această perioadă niște oameni tare faini, a cărui prezenţă m-a făcut să vreau să fac parte din “familia Kanal D”.

Îi mulţumesc Antenei pentru tot ce m-a învăţat, pentru mine Antena a însemnat școală de televiziune, a însemnat pionieratul în acestă meserie. Am atâtea amintiri speciale acolo, încât mi se pare că le risipesc dacă le povestesc pe scurt, trebuie să le aloc un ditamai articolul. Au fost şase ani plini de satisfacţii şi provocări, șase ani în care s-au legat niște prietenii, pe care, cu greu ar putea să le distrugă timpul, spațiul sau schimbarea de decor.

Încep un drum nou şi într-un mod cu totul şi cu totul straniu, am impresia că lucrurile cu adevărat interesante abia acum încep să se întâmple, poate e doar o senzaţie, dar la urma urmei, din asta e făcută frumuseţea vieţii, din senzaţii, emoţii, surprize, încerc să mă bucur de ele și de călătoria în sine, câteodată chiar nu mai contează scopul ei.

Apropos de emoţii, cred că o să mă cam copleşească, având în vedere că n-am mai prezentat ştiri de trei ani, aşa că vă aştept să-mi fiţi alături joi, 24 mai, de la 12.30 la primul meu jurnal al Ştirilor Kanal D.

You may also like

Leave a Comment