Home Cultural Moștenire de suflet

Moștenire de suflet

written by Raluca March 16, 2016

Am citit recenzia scrisă de Constantin Stancu, membru al Uniunii Scriitorilor, despre ultima carte a tatălui meu. Doar un pasaj:

“Viaţa după dosar, o viaţă complicată, o viaţă irepetabilă. Voicu Lăzăruţ, curajos şi frenetic, îşi prezintă viaţa prin prisma celui aflat sub lupa fostelor organe ale securităţii. Una era varianta „oficială” pusă de prieteni şi apropiaţi în fişierele organelor de informaţii, alta e varianta trăită, durută şi lăcrimată. Revoltat pe sportul „dosariada”, la modă după anul 1989, revoltat pe caracterul unor oameni pe care i-a considerat prieteni, scriitorul se aruncă în lanul de fapte. Faptele cetăţeanului în vremea vieţii sale.

Povestea începe banal: „…viaţa de pensionar îţi oferă o pensie mică, dar o libertate mare de acţiune, o independenţă şi o libertate de invidiat, m-am hotărât într-o frumoasă zi de iarnă, să fac o cerere de acces la dosar…”.

Finalul este încrâncenat: „Categorisim oamenii, cântărim creiere şi caractere, de pe poziţia noastră, de pe un piedestal temporal. Ne erijăm în legiuitori, judecători, profeţi şi, în general, schimbăm destine umane, cu un aer dictatorial şi de intoleranţă”.

Și am fost mândră.

Mult timp n-am înţeles dacă tata scria pe ascuns şi nu i se părea că era un lucru care trebuia menţionat sau n-a făcut-o niciodată şi a fost doar o pasiune înăbuşită până la vârsta de 60 ani. Toată viața a fost un om al cifrelor și totuși,  după ce-a ieșit la pensie, a devenit un înrăit păpușar al literelor, a publicat cinci volume și așteaptă să intre în Uniunea Scriitorilor.

Sigur că primul volum pe care l-a scris n-a provocat doar un cutremur profesional, ci şi dezaprobarea noastră că viaţa personală nu trebuia tipărită, că a fost o dovadă de egoism. Tata a şi mărturisit în a doua carte asta: „Fiecare îşi spunea sau scria părerea referitoare la manuscris, într-un fel de parcă trebuia să scriu cartea lor, nu a mea… Cu cerbicie şi insolenţă am decis că nu voi modifica nimic“…şi n-a făcut-o.

Sigur că suntem diferiți, nu ne lăsăm afectați de aceleași lucruri, nu ne doare la fel, nu iubim la fel, nu simțim nevoia să împărtășim lucruri personale în același mod și ca atare nu avem același traseu în viață sau nu așteptăm aceleași lucruri de la ea.  Eu am fost întotdeauna de părere că dramele interioare nu se vindecă dacă le strigi în gura mare. Sau poate mă înşel… că doar n-ar fi prima dată. Poate se vindecă. Poate că a fost cea mai mare dovadă de curaj a vieţii lui să povestească, în sfârşit, lucrurile aşa cum s-au întâmplat, fără să le împacheteze, fără să le romanţeze, deşi, eu personal, aveam nevoie de asta pe alocuri… Primul volum pe care l-a publicat, „Generaţii cu Frică” a fost, cred, spovedania lui.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care o descrie pe Herta Muller, fosta lui colegă de facultate, mi-au plăcut norii de argint pe care trăia Hemingway, dar şi zugrăvirea sinceră a prezentului autohton: câini, circ, politică şi gută. M-am regăsit în multe din “filozofiile târzii” şi m-a impresionat realizarea personajului Mister Nick, poate şi pentru faptul că filmul acţiunii descris de el a fost inspirat din viaţa reală a stră- străbunicului meu, care a fugit în America în 1918, iar călătoria şi povestea în sine chiar e năucitoare pentru vremurile respective.

Mister Nick revine și în ultima carte, cea mai bună, din punctul meu de vedere. Și apare atât de clar și de minuțios caracterizat, încât, mi-am dat seama că-l disprețuiesc profund. Apoi m-am dezmeticit, gândindu-mă că jumătate e ficțiune. A doua zi, am sunat-o pe bunica să-mi spună ea ce și cum s-a întâmplat cu bunicul ei – ”Niculae Stăicoi Americanul”, iar ea mi-a confirmat că acest stră-stră bunic fugit în America și întors după 20 ani, era de fapt un animal.

Cartea se termină cu discursul lui Obama, care se potrivește atât de bine cu întreaga idee de frică ce transpiră din toate volumele lui tata. Traducerea îmi aparține, măcar cu atât să contribui și eu la “Viața după dosar”.

 

IMG_6842

Am simţit azi imboldul visceral să-i spun mulţumesc pentru această moștenire de suflet.

O să avem grijă de ea, alături de clasoarele cu timbre 🙂

tata

 

 

 

 

 

 

You may also like

Leave a Comment